Emiew este un mic robot vopsit în alb şi roşu, înalt de 80 de centimetri, care se deplasează pe şenile şi are o faţă albă, cu două puncte negre în locul ochilor.
Creatorii lui, inginerii de la Hitachi, l-au făcut să înveţe o serie de cuvinte care îi permit să analizeze întrebarea care i-a fost pusă şi, apoi, să răspundă.
Demonstraţia făcută, marţi, la Tokyo a decurs astfel: un inginer îi pune o întrebare despre numărul de persoane care lucrează în acel centru ce cercetare. Micuţul „glumeţ” îi răspunde: „Avem două lebede”.
Interlocutorul lui rămâne în mod evident perplex, ca şi publicul prezent la demonstraţie. Atunci, Emiew îi spune că a glumit: „Ai înţeles? Am glumit. Aici lucrează aproximativ 800 de persoane”.
Inginerul Hisashi Ikeda recunoaşte că simţul umorului al micuţului robot, care este conectat în permanenţă la internet, nu este genial, dar cel mai important aspect este, după părerea lui, capacitatea de înţelegere a acestuia.
Potrivit companiei Hitachi, robotul mecatronic Emiew nu se mulţumeşte doar să înţeleagă şi să răspundă, prin recunoaştere şi sinteză vocală, el ştie şi să analizeze reacţiile interlocutorilor săi, de exemplu, semnificaţia gestului de a da din cap, dar şi alte mişcări.
„Tehnologia a făcut de acum posibil ca un robot să înţeleagă ceea ce un om vrea să spună, chiar dacă acesta din urmă se exprimă doar prin gesturi„, a adăugat Hisashi Ikeda.
Emiew (acronim de la „Excellent mobility and interactive existence as workmate„) a fost creat pentru a ţine companie persoanelor singure, la fel ca un animal de companie, dar şi pentru funcţia de recepţionist, a precizat compania Hitachi.